Asa cum probabil ati vazut pe contul meu de Instagram, saptamana trecuta ne-am strans o gasca de oameni faini si impreuna am plecat intr-o mica aventura prin tara, cu scopul de a aduce locuri frumoase, pline de istorie, si cateva zone pitoresti ale tarii, mult mai aproape de voi – o mica parte din patrimoniul nostru cultural care merita descoperita si apreciata de fiecare dintre noi.
Acest proiect minunat s-a nascut la Zaga Brand, care impreuna cu Institutul National al Patrimoniului, si cativa tineri dornici sa promoveze tara noastra au format “Cronicarii Digitali”, un grup de “digital storytellers” din care mi-a placut sa fac parte 😀 Am fost 11 persoane, toti cu un singur gand, sa promovam patrimoniul nostru cultural, si sa aratam cateva dintre valorile si traditiile Romaniei 🙂
Prima zi am inceput-o intr-un loc drag mie, pentru ca este destul de aproape de locul unde am copilarit. In comuna Maldaresti, Valcea, o sa gasiti complexul muzeal Maldaresti care curprinde culele Greceanu si Duca, precum si casa memoriala a fostului prim-ministru I.G Duca.
Daca nu stiti asta deja, cuvantul “cula” provine din limba turca si inseamna turn, iar culele erau case fortificate ale boierilor, specifice zonei Olteniei. Cula Greceanu este cea mai veche cula din Romania, si totodata una din cele mai bine pastrate cule din toate cele 27 care mai exista la noi in tara. Se presupune ca a apartinut capitanului Tudor Maldar (capitan in armata lui Mihai Viteazul).
Apoi, la doar cateva minute de mers pe jos Cula Duca e chiar mai impresionanta. Cea mai mare locuinta fortificata de acest tip, Cula Duca a apartinut familiei boieresti Maldarescu, iar in anul 1907 a fost achizitionata de I.G Duca. Impresionat de arhitectura caselor traditionale romanesti, acesta isi construieste si o casa de vacanta in apropiere, unde se poate observa cerdacul in stil neoromanesc, care preia totodata si cateva elemente specifice de la cele 2 cule.
Am petrecut aici cateva ore, in care am ascultat cu tot interesul istoria acestor case, care sunt incluse pe lista indicativa pentru UNESCO, iar apoi am plecat catre Hunedoara, traversand Valea Jiului, unde ne-am bucurat de o multime de peisaje superbe. Urmatoarea oprire a Cronicarilor Digitali a fost la… Sarmizegetusa Regia :D, capitala si cel mai important centru militar, religios si politic al Dacilor.
Sarmizegetusa Regia a fost construita intre secolul I I.HR si secolul I D.HR. si chiar daca a fost distrusa aproape in totalitate dupa razboaiele cu Imperiul Roman, ruinele ei ne ofera o imagine absolut uimitoare despre maiestria dacilor, cu tehnici arhitecturale militare inedite, si cu un nivel cultural, cat si socio-economic foarte inalt.
In prezent, cetatile dacice din Muntii Orastiei, Sarmizegetusa Regia, Luncani – Piatra Rosie, Costesti – Blidaru, Costesti – Cetatuie, Capalna si Banita, cetatile care au format intregul sistemul defensiv al lui Decebal, sunt parte din patrimoniul cultural mondial UNESCO.
Am mai vizitat o data acest loc spectaculos, dar cred ca nu aveam nici 14 ani, si nu mai imi aduceam aminte aproape nimic, dar acum am fost fascinata de tot ce ne-a povestit Stefan (directorul de la Institutul National de Patrimoniu). De fapt, cred ca toti am fost absorbiti de tot ce se povestea despre acest taram sacru 🙂
Am vazut si apusul aici, iar locul parca a prins si mai mult farmec, si tot ce imi doream era sa stau si mai mult pe aici, sa ne inchipuim cum era viata dacilor in aceasta cetate. E impresionant cum totul era extrem de bine calculat, de la asezarea cladirilor din zona sacra, la drumul dacic pavat, sau la modul de construire al cladirilor sau al zidurilor de aparare. Cand va ganditi ca totul se facea cu dalta si ciocan, fara tehnologia sau masinile din prezent, va puteti da seama cat de avansati erau Dacii.
Credit foto : Radu Nita
Am incheiat prima zi din aceasta aventura intr-un local la fel de interesant, in restaurantul Werk din Hunedoara, care se afla intr-o fosta fabrica de metal chiar la baza Castelului Huniazilor – un exemplu de patrimoniu industrial restaurat si convertit intr-un local minunat.
A doua zi, drumul ne-a purtat pana in Blajeni-Vulcan, un satuc ascuns in munti, unde nici nu aveam semnal pe telefon, la o casuta inconjurata de flori, unde ne-au intampinat niste oameni calzi si foarte ospitalieri, de la care am aflat si cum se face adevarata sita si sindrila. Am luat o mica lectie despre arta de a prelucra lemnul manual 🙂
De obicei mestesugurile se transmit din tata in fiu, dar in Blajeni am vazut un transfer atipic, fiul a invatat tatal cum se face sindrila manual 🙂 Fiul este chiar directorul Muzeului Astra din Sibiu si, dorind sa pastreze acest mestesug in viata, l-a invatat pe tatal sau, pentru ca sunt tot mai putine persoane care stiu sa il faca cu adevarat pas cu pas, de la alegerea copacului din padure pana la forma finala a sindrilei.
E un mestesug pe cale de disparitie, care exista inca in forma lui organica la noi, necontrolata de diverse proceduri mecanizate. In alte tari, mestesugurile de genul acesta s-au pierdut de demult si se incearca sa fie restabilite cumva, prin diverse forme institutionalizate.
Am ascultat cu interes si partile bune, si partile mai putin bune , pentru ca mai apoi sa mergem la masa unde ne asteptau niste bunatati traditonale, iar mirosul de placinta cu mar se simtea in toata curtea 🙂 Am stat, am mancat, am povestit, am glumit si ne-am bucurat ca am descoperit acest loc absolut minunat. Insa a trebuit sa mergem mai departe, cu toate ca am fi vrut sa stam mai mult timp aici (cel putin eu, placintele ma tineau in loc :D) , dar aveam multe alte locuri minunate de descoperit.
Si am plecat la drum, iar urmatoarea destinatie a fost Rosia Montana. Cea mai veche localitate miniera din Romania si una dintre cele mai vechi din Europa, Rosia Montana a fost infiintata chiar de catre romani si colonizata cu mineri iliri adusi din Dalmatia. Era cunoscuta sub numele de Alburnus Maior, denumire din limba latina, iar primul document in care apare acest nume a fost pe o tabla de ceara in data de 6 februarie anul 131 d.Hr. Denumirea de Rosia Montana provine de la raul ce strabate valea, raul Rosia, un rau bogat in minerale care dau culoarea rosiatica.
De-a lungul timpului de la Rosia Montana s-au extras sute de mii de tone de aur, inca din perioada romana. Romanii extrageau aurul mergand pe filonul de aur, sapand galerii in munte doar cu dalta si ciocanul. Am vazut aceste galerii vechi de mai bine de 2000 de ani, absolut impresionante prin maiestria cu care acesti mineri au lucrat cu niste unele de baza. Practic aceste galerii miniere romane sunt o capodopera miniera, cu o structura trapezoidala, cu urme de cioplire si inaintare in stanca de maxim 50-60 cm pe zi, sau urme de lampi cu ulei (opait). O zi de lucru in mina era masurata dupa arderea acestei lampe de ulei.
De la Rosia Montana, au extras aur Romanii, cu toate ca sunt ceva si cateva indicii ca si Dacii ar fi extras aur de aici, dar sunt doar niste teorii, apoi Habsburgii, iar cei din urma au fost comunistii, care au incercat sa mineze in cel mai brutal mod, prin ditamitare. Iar acum ma intorc la romani si ma gandesc cat de frumos au lucrat si au respectat si muntele.
Am stat aici cateva ore, si am mai fi stat daca timpul nu era limitat, iar apoi am urcat pe muntele Cetate sa vedem si privelistea de sus, una trista, dezolanta, pentru ca urmele lasate de comunisti sunt masive si dureroase pentru acest munte atat de bogat in minereuri, dar si plin de istorie. In cele din urma am vazut si Complexul de Galerii Romane Zeus, un loc impresionant, si usor-usor am coborat in localitate sa vedem vechile case de mineri, cat si biserica Unitariana.
Am plecat de aici cu o concluzie foarte importanta : Rosia Montana este Arheologie, Arhitectura, Mestesug, Peisaj Cultural, Comunitate cat si Patrimoniu de Valoare Universala.
In a treia zi, Cronicarii Digitali au facut prima oprire in satul Rimetea, un fost sat minier de la poalele muntilor Trascau, cu o arhitectura deosebita a caselor, si o priveliste care iti taie respiratie. Rimetea este unul din cele mai frumoase sate din Romania, un sat care a fost chiar distins cu premiul “Europa Nostra” al Comisiei Europene pentru conservarea patrimoniului cultural, pentru restaurare si revitalizare a satului.E un loc de poveste, care merita vizitat 🙂
Credit foto : Radu Nita
La o ora departare de Rimetea puteti sa ajungeti in comuna Rimet, un alt loc minunat unde am vazut cum arata un sat traditional montan, cu catune si gospodarii risipite, cu casute vechi, acoperite cu paie, care te duc cu gandul la o lume de mult uitata. M-am simtit ca intr-un muzeu in aer liber, de unde nu mai voiam sa plec, si toata privelistea aceea, cu casutele, cu muntele si Cheile Rimetului, iti dadeau un vibe foarte pozitiv. Ma bucur din tot sufletul ca am descoperit acest loc – un satuc pitoresc pe care nu l-as fi descoperit fara Cronicarii Digitali.
Am stat cateva ore si am admirat acest peisaj, intr-o liniste in care parca iti puteai asculta propriile ganduri, doar cateva pasarele si greierii te mai faceau sa iti dai seama ca nu esti singur 😀 Dar cum drumul inapoi era lung, a trebuit sa parasim acest loc din pacate, pentru ca mai aveam o ultima oprire din aceasta excursie: castelul Martinuzzi, un castel medieval din Transilvania, ale carui ruine se afla in Vintu de jos.
De-a lungul timpului castelul a suferit foarte multe modificari. A fost initial o manastire dominicana care a ajuns o ruina si apoi a fost transformata in castel. Intre 1546-1551 castelul a fost consolidat si extins in stil Renascentist de catre Gheorghe Martinuzzi, guvernator al Transilvaniei, iar dupa moartea acestuia castelul a trecut in posesia mai multor persoane influente ale vremii, dar a si trecut prin mai multe atacuri.
In cele din urma, in perioada comunista a fost nationalizat si folosit drept magazie, depozit de cereale, de mobila, chiar si ca fabrica de prelucrare a carnii. In anul 1981 latura nordica a castelului s-a prabusit complet, si restul este intr-o stare de degradare foarte mare. In prezent este doar o ruina, dar sunt multe legende si acum despre acest castel, cum ca ar ascunde comori si ca imparateasa Maria Theresa ar fi venit cu amantii aici care mai apoi aveau un sfarsi tragic.
Apoi, am trecut strada si am mers sa vedem biserica evanghelica din Vintu de Jos, o biserica medievala care a trecut prin multe forme arhitecturale, basilica, romanica, chiar si biserica gotica. Aici a fost si ultima parte a calatoriei cu Cronicarii Digitali, am stat cuminti si am ascultat concluziile celor 3 zile petrecute impreuna, 3 zile in care am descoperit foarte multe locuri si traditii din patrimoniul nostru cultural.
Concluzia mea este ca avem o tara absolut MINUNATA si este de datoria noastra sa pastram vii si intacte toate aceste locuri cu o valoare neinsemnata, pentru ca ele nu sunt doar parte din patrimoniul nostru national, ele sunt si mostenirea noastra, pe care trebuie sa o lasam mai departe, asa cum ea ne-a fost lasata de stramosii nostri.
Multumesc mult echipei Zaga Brand pentru ca v-ati gandit la mine sa ma alatur echipei, a fost o experienta de neuitat 🙂
